O delegație a MADR a efectuat o vizită oficială în Suedia

0
2412
O delegație a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), condusă de secretarul de stat Ioan Uțiu, a efectuat o vizită oficială în Suedia în perioada 4 — 6 mai 2015.
G
Programul vizitei a inclus și o degustare de produse românești, organizată sub denumirea ‘Promovarea politicilor agroalimentare ale României pe piața Suediei’, eveniment la care au participat membrii asociaților de profil din România și Suedia. Manifestarea a beneficiat de sprijinul Ambasadei României în Suedia, iar sesiunea de promovare a produselor românești a fost continuată și în cadrul întâlnirilor de la Universitatea din Uppsala.

Oficialii MADR au discutat, în cadrul vizitei, cu reprezentanți ai Ministerului pentru Întreprinderi și Inovație și ai Ministerului de Externe din Regatul Suediei, printre temele abordate fiind și legislația aplicabilă în domeniul agroalimentar, atât la nivel național, cât și la nivel european.
De asemenea, pe agenda deplasării au fost incluse o serie de întâlniri cu antreprenori și reprezentanți ai mediului academic din Suedia, în vederea promovării produselor alimentare românești și a creării unor oportunități de colaborare în ceea ce privește cercetarea agricolă.
Biroul de presă
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
http://www.amosnews.ro/o-delegatie-madr-efectuat-o-vizita-oficiala-suedia-2015-05-08

Lasă un răspuns