Aventurile unui român care si-a luat ţeapă la muncă in Suedia : Nordul si fata Morgana

5
5038

Numele meu este B. Costin Ciprian. Am 23 de ani si trebuia sa fiu student la doua facultati anul acesta. De asemeni, trebuia sa am un echilibru fundamental social, financiar, familial si profesional asigurat. Anul acesta ar fi trebuit sa imi public cele doua lucrari la care lucrez de trei ani de zile, "Candide Metamorfoze" (roman autobiografic ilustrat in care sunt inserate si poezii personale) precum si "Avatarul Antropomorfic al Obnubilatiei"(lucrare psihanalitica in care identific mituri transcendente ce au reusit sa supravietuiasca timpului, disimulandu-se sub diferite forme in inconstientul si subconstientul uman, scrisa in maniera kernbachiana si eliadesca). Anul acesta a fost cel mai mizerabil estimp al vietii mele.

Cu ceva timp in urma, pe internet circula un anunt postat de un domn Angheluta Cezar, pe un numar impresionant de site-uri. Site-ul facea referire la o companie suedeza, una dintre cele mai mari din Scandinavia ce recruta forta de munca in conditii avantajoase, un muncitor mediu avand un salariu de 1500 euro, cazarea fiind asigurata de catre angajator. Daca un muncitor mediu reusea sa castige acesti bani, atunci eu care eram destul de experimentat cu munca industriala (Complex energetic, Societatea nationala a lignitului, Marsat S.A., Hidroelectrica S.A.) si inzestrat cu o vointa de fier, puteam lejer castiga suma de 2000 euro pe luna. Asta indeosebi in urma faptului ca dupa ce l-am contactat pe d-nul Angheluta, acesta imi spune ca daca stiu engleza si posed permis categoria B, atunci cu siguranta voi castiga acea suma.

Sceptic fiind din fire, aflu numele companiei si o contactez pentru confirmarea spuselor d-nului Angheluta. Conditiile se confirma, ramanand ca eu sa platesc un comision lui Angheluta de 100 euro. Problema era ca dumnealui voia sa vin in persoana in Brasov pentru a ii inmana banii. Intre timp, fratele meu, elev in an terminal, decide sa mi se alature. Astfel, ne indreptam in Brasov, unde platim acestui individ acel comision.

Trec aproximativ 10 zile si primim o instiintare din partea lui Angheluta(care era angajat al firmei din Suedia, reprezentant oficial al acestora pentru recrutarea fortei de munca, posedand acte oficiale ale firmei), prin care suntem informati ca s-a ivit o problema si aparent nu va mai putea sa ne ia. Aflu de fapt care este motivul ascuns al acestei "probleme". Comisionul initial de 100 de euro, trebuia intregit cu inca 200 de euro, iar in urma dovezii platii acestor bani, urma sa semnam precontractele prin care urma sa fim angajati. Astfel, eu impreuna cu fratele meu, orbiti de nerabdare si convinsi de veridicitatea afacerii, ne indreptam catre Banca Transilania unde trimitem suma de 450 euro acestui om. Ziua plecarii este din nou amanata cu o saptamana din ratiuni tehnice (aparent nu gasise un autobuz care sa ne duca pana in Suedia). Consumati de nervi si impacienta, apucam sa ne urcam in autobuz in drum spre Suedia pe data de 29 iulie, inconjurati de oameni din toate colt
urile tarii, impartasind diferite principii de viata, diferite niveluri de educatie. Angheluta Cezar impreuna cu sotia urmau sa ne insoteasca in autoturismul personal pana in Suedia. Odata aflati in autogara Brasov, o usoara melancolie si tristete ma apasa intermitent. Urma sa fiu plecat doi ani de zile. Voiam sa studiez traditiile, limba, literatura si istoria Suediei, deoarece odata ce terminam studiile voiam sa emigrez definitiv in nord, fie Finlanda, fie Suedia. Peste trei zile si doua nopti aveam sa ne aflam in Suedia, in Storvreta, undeva in sudul Suediei, entuziasmati si veseli.

Odata coborati din autobuz, 54 de persoane, priveau jovial dar confuz in jurul lor. In fata noastra o cladire ce in Romania ar trece usor drept grajd de animale se presupunea a fi sediul firmei al carei nume era inscris cu majuscule JAN KARLSSON SKOG AB. In spatele acestei cladiri, alte cateva se inaltau modest, construite elementar. In dreptul nostru se afla un depozit in care lemnul era taiat si ambalat in silozuri. Confruntati cu acest peisaj, unii dintre noi au inceput sa intre in panica pe masura ce soferul autobuzului se pregatea sa plece inapoi spre Romania. "Trebuie sa ma intorc urgent baieti, stiti, eu fac de fapt curse regulate de Italia. Poate daca aveti nevoie vreodata…". In schimb cativa oameni au insistat ingrijorati sa contacteze pe Angheluta ce, chipurile, ar fi fost cazat undeva in apropiere la un hotel, ostenit de atata drum. Nu il mai vazusem de cand trecusem Marea Baltica, odata cu imbarcarea noastra pe un vas imens in drum spre tarmurile Suediei. In urm
a insistentelor din ce in ce mai vehemente, soferul face o concesie si suna pe respectiv, argumentand ca "oamenii nu ii dau voie sa plece pana dumnealui nu isi va face aparitia". Se indeparteaza usor de grup, alternand vocea cand mai tare, cand mai jos, de parca fractiuni din mesaj trebuiau auzite, iar altele nu. In cele din urma, Angheluta vorbeste cu unul dintre cunoscutii sai care se afla printre noi si ii confirma ca in maxim jumatate de ceas, cineva din partea firmei, un anume "Martin" va sosi pentru a ne da masini celor ce poseda permis si sa ne indreptam catre locurile unde vom fi cazati. Individul care vorbea cu Angheluta la telefon, marturisise ca era un foarte bun prieten de familie cu acesta. Ne transmite mesajul ipocritului, iar autobuzul se indeparteaza usor. Toate privirile sunt atintite asupra acestuia pana ce dispare din campul vizual. Acelasi fior ne incoltea la toti in minte.

Nimeni nu mai avea bani asupra lor. Cu atatea comisioane si drumuri pana in Brasov, plus banii de mancare pe autobuz si vapor, toata lumea era stramtorata. Oameni batrani, tineri, oameni imbracati modest si altii dupa moda italieneasca, putin burlesc, asteptam nadejdea.

Nadejdea a intarziat sase ceasuri. In absenta ei, ploaia si intunericul s-a abatut asupra noastra, laolalta cu frigul noptii. Amfitrionul acelui spatiu (firma suedeza inchiriase acea cladire de la un anume domn Mats) incearca sa dialogheze cu unul dintre cei 54. Romanul nu stia bine engleza iar Mats deja isi pierdea rabdarea. Fusese instiintat de catre vecini ca un numar mare de oameni se aflau in fata casei sale. Iau initiativa si ma indrept catre dumnealui, explicandu-I ce se intamplase. Aflu cu stupoare ca aceasta firma nu lucreaza in timpul weekendului. Perspectiva era nenorocita. Vazandu-mi chipul transfigurat si uimirea pe fata oamenilor din jurul meu, Mats devine un suedez altruist. Ne ofera un beci intunecat si umed in care puteam sa dormim pana luni. Beciul, nemobilat, era traversat din perete in perete de mirosuri pestilentiale. 54 de oameni se descalta si se schimba, dormind pe paie, pe suporti de lemn, pe bagaje. Restul e tacere.

Petrecem doua zile si o noapte in acel beci. Eram avertizati de catre Mats sa nu facem un obicei in a sta afara, deoarece vecinii vor anunta politia si cel mai probabil vom fi trimisi toti acasa. In fata acestei perspective, cheltuind atatia bani pana la acea vreme si renuntand la firma la care lucram pe post de Sales Manager, aditional si scoala evident compromisa in acel an, m-am hotarat sa indrum pe toata lumea. Stiind cel mai bine engleza, puteam foarte usor dialoga cu partea suedeza. Bineinteles, nu toti au ascultat de sfatul meu, unii dintre ei mergand pana acolo incat au sustras din depozitul d-nului Mats materiale pe care sa doarma. Imi revenea o sarcina extrem de dificila. Mergand pana in orasul apropiat sa fac cateva cumparaturi, sunt sunat de catre Mats ce ma instiinteaza ca in lipsa mea, "romanii din beci" iesisera prin strada, iar vecinii anuntasera presa. Odata cu presa ajunge si corpul administrativ al comp
aniei.

Eu si fratele meu primim masini si suntem insarcinati sa alegem 8 persoane care sa ni se alature in masini. Urma sa parcurgem o distanta de aproximativ 1000 de km. Isi cer scuzele de rigoare pentru conditiile in care am fost primiti. In urma surmenajului, fratele meu, aproape a avut un accident fatal pe autostrada, soldat doar cu avarii minore datorita unui alt sofer experimentat ce se afla in dreapta lui si care a reactionat in timp real pentru a trage de volan si a evita un dezastru. In timp ce eram la companie, a trebuit sa semnam cateva hartii pentru taxe si contractele de angajare. Bineinteles, a trebuit sa explic fiecaruia si sa verific pe fiecare astfel incat lucrurile sa decurga cat mai bine.

Dupa 13 ore de mers in continuu, ajung in final in nordul Suediei, in apropierea orasului Lycksele, respectiv Kattisavan Camping. Casute inguste si curate, rustice si un peisaj sublim al unui rau imens ce traversa campingul. Aveam sentimentul ca lucrurile se indreapta. Amarnic ma inselam. Lucrul urma sa inceapa intr-o saptamana. Acest lucru nu ma nelinistea. Voiam sa descopar minunatiile acelei lumi. Trimit vorba acasa pentru a mi se trimite bani, deoarece lucrul avea sa inceapa peste o saptamana, iar administratia companiei nu avea de gand sa ne plateasca un avans asa timpuriu dupa cum promisese Angheluta. Din bruma de bani pe care o primesc de acasa, incep sa imi cumpar dictionare si gramatica elementara a limbii suedeze. Voiam cu orice pret sa invat limba, pentru ca eram constient ca oportunitatile vor creste semnificativ odata ce am sa stiu sa vorbesc si sa scriu ortoepic si ortografic.

Patronul acelui camping este un om deosebit de respectuos, un om ce a traversat 46 de tari si cu o cultura rar intalnita. Acesta imi recunoaste entuziasmul si leaga o prietenie sincera cu mine, care mai tarziu avea sa fie imputernicita printr-o intamplare ridicola. Doi romani, reusesc sa fure din buticul condus de Rolf Persson (patronul campingului) ceva ce starneste si acum rasete. Desi eram foarte stramtorati, doi romani fura nu mancare sau bani, ci un film erotic si 3 carlige de pescuit pe care acesta din urma, le ascunde in gura. Eu aveam sa ii descopar si sa ii constrang sa plateasca prietenului meu pretul acelor lucruri si inca ceva pentru deranj. Eram innebunit de nervi la acea vreme din cauza acelui eveniment, deoarece fusesem avertizat de Angheluta (care era un om terminat, deoarece 90% din romanii aflati acolo, realizasera ce se intamplase si ca fusesem escrocati de acest ticalos)ca doi romani furasera un C4 ce apartinea companiei, iar un zvon ca romanii din acel lo
r furasera maruntisuri din butic ar fi fost compromitator. Astfel, aranjez ca acei hoti sa fie trimisi inapoi acasa. Intre timp, reprezentantul Jan Karlsson Skog pe acel district, Sture Engman (un om ciupit de vant ce iti da impresia ca e mereu baut) ma numeste pe mine cel responsabil cu alegerea oamenilor ce vor urma sa munceasca in perioada urmatoare cu mine, si alti 10 care sa inceapa sa lucreze saptamana urmatoare. Cat despre ceilalti nu se stia nimic, cand ar incepe sa lucreze sau sub ce conditii. Am pus conditia ca ori vom fi angajati cu totii, ori nici unul. Odata cu adoptare acestei atitudini, relatia mea cu acel om a degradat. Nu voiam sa imi bat joc de ceilalti oameni care venisera acolo cu acelasi scop cu care venisem si eu cu fratele meu. Problema era ca printre oamenii cu care lucram, se aflau si prieteni ai celor 2 care ii denuntasem pentru furt, iar relatia mea cu ei nu era tocmai rezumata la simpatie.

Lucrul a inceput. Programul meu de lucru era de la ora patru jumatate dimineata cand paraseam campingul si se sfarsea in general in jurul orei 18-19 seara. Dar erau zile cand ploua si altele cand grupul meu obosea, deoarece erau oameni care erau in varsta dar si oameni ce nu erau deprinsi cu munca. Astfel, desi majoritatea campurilor se aflau la minim 30 de km si avand si campuri ce se aflau la 100 de km distanta de unde eram cazati, eram constrans sa fac doua drumuri pe zi, astfel incat sa imi las grupul acasa si ulterior sa ma intorc singur la campul de lucru, unde lucram uneori pana la ora 22, ajungand acasa in jurul orei 24. Munca propriu-zisa presupunea plantarea puietilor de brad si pin pe terenuri fie amenajate (unde trebuia sa fim platiti 91 SEK pe ora (1 Euro=9,50 Sek)) sau neamenajate (unde primeam un bonus de 30% pe ora). Avand in vedere ca eram si sofer si lider, dupa socotelile mele, imi permiteam sa achizitionez atat carti cat si alte produse de la buticul d-nul
ui Rolf Persson, ce datorita onestitatii dovedite, imi deschisese un cont personal de unde puteam cumpara oricand si plati in momentul primirii salariului.

La un moment dat, oamenii, satui de conditiile neprimitoare (aveam promise echipamente de ploaie si copie dupa contracte, deoarece nimeni nu stia daca suntem platiti la ora sau la bucata de puiete plantat, nici macar Sture Engman, sau seful nostru direct, un finlandez pe nume Mikko Rantanen, am fost nevoiti sa oprim lucrul, la avizul meu, deoarece oamenii se imbolnaveau din cauza vicisitudinilor vremii sau plecau acasa dezamagiti de atitudinea si conditiile companiei. Astfel, am facut un pas in fata si am denuntat intentiile noastre de a nu mai lucra pana cand nu urma sa primim o copie dupa contractul individual de munca si echipament de ploaie. Din nou, s-au ridicat sprancene datorita atitudinii mele "indraznete".

Astfel, dupa trei saptamani de lucru asiduu, sunt concediat, fiind invocate motive ocultate de orice verosimil. Chipurile, echipa mea s-ar fi plans de mine. Chestionati de mine personal in aceasta privinta, toti au negat acest lucru, ba mai mult, au fost de acord sa semneze o foaie prin care motivele concedierii mele sunt desfiintate. Temandu-se in schimb de repercusiuni din partea companiei (ei inca lucrau), am fost de acord ca acest lucru sa nu fie intocmit. Concedierea mea a decurs astfel:

Foarte multi romani, dezamagiti de atitudinea companiei in relatiile cu angajatii, au decis sa se intoarca in Romania. Acestia erau persoane ce aveau mijloace de existenta alternative. Altii, frustrati de aceasta binecuvantare, in urma atator cheltuieli, avand familii in responabilitate, erau constransi sa munceasca. Astfel, un tanar de 19 ani, decide sa incheie socotelile cu aceasta companie, instiintandu-I de intentia sa de a intrerupe lucrul. In ultimele saptamani, acesta muncea o jumatate de ora din 16 cat muncea echipa. Restul timpului le petrecea hoinarind prin imprejurimi sau dormind. Adeseori, puietii sai sufereau datorita faptului ca nu erau plantati. Astfel, intr-o zi, in timp ce ma pregateam sa plec (masina mea avusese ceva probleme, fiind foarte veche)cu masina unei echipe vecine, sunt convins de catre membrii echipei ca uneltele lui Darius se afla pe campul de lucru, deci nu avea rost sa mai incarc masina (masina de cateva zeci de mii de euro, in care se aflau 6
persoane cu tot cu echipamentul lor) cu echipamentul personal. Convins de acest lucru, ajung pe camp, unde dupa 2 ore de cautari constat ca acestea nu se aflau acolo. Astept echipa vecina sa vina la lucru, si rog pe sofer fie sa imi dea masina sa merg eu personal sa imi recuperez echipamentul fie sa ma conduca el, ambele variante fiind dezmintite legitim prin argumentele: masina era pe inventar personal, iar el avea parea lui de plante ce trebuiau plantate. Astfel, sunt constrans sa merg 30 de km pe jos. Dupa 8 ore de mers in continuu, ajung acasa. Stiam ca e ora cand d-nul Mikko Rantanen obisnuia sa vina sa ia masa. Il sun pe respectiv, iar in urma rugamintii mele de a ma conduce inapoi la lucru, acesta a replicat: "Nu te mai obosi, de astazi esti concediat!".

Acele cuvinte au continuat sa ma bantuie urmatoarele nopti cand nici somn, nici foame, nici oricare alta nevoie nu ma mai incerca. Simteam ca lumea se prabusise in mine, iar eu eram un umil spectator. Incercand, desi intuind, sa aflu motivele concedierii mele, ma loveam fie
de zambete ostentative, fie de explicatii de natura :"Acum sunt obosit, revino te rog mai tarziu" sau "Am putina treaba, in schimb am sa iti raspund maine, cand o sa stam mai mult de vorba" din partea finlandezului.

Lucrurile au decurs astfel termen de cateva zile, pana in momentul in care m-au surprins intr-o clipa de luciditate exacerbata. Am spus raspicat si vehement ca doresc o scrisoare oficiala de concediere din partea companiei, unde sa fie mentionate atat data cat si motivul concedierii. Intre timp, fratele meu parasise Suedia, iar eu eram aproape de a ma recunoaste infrant de aceasta masinarie. Iar atunci am primit hartia.

Simtind multe lucruri in neregula, m-am interesat si am aflat ca oamenii ce prestau munca de jos, proveneau fie din Europa de Est fie din Thailanda, doua locuri desi diferite ca si cultura, aidoma din punct de vedere economic. Importand forta de munca ieftina din aceste locuri, ademenindu-I in serviciul lor prin reprezentanti scoliti care sa ii minta pana la saturatie cu conditii gen utopie, si odata ajunsi acolo, constransi sa lucreze macar sa isi recupereze cheltuielile efectuate pana la acea data, acesti oameni din lemn aveau un excedent de 8.9 milioane USD anual. Astfel balanta arata astfel: 600 de muncitori din locurile mai sus mentionate si 40 de birocrati nativi. Un echilibru bolnavicios de altfel. De ce ar importa o companie serioasa, respectabila, aflata printre cele mai mari din industria forestiera suedeza un numar asa impresionant de oameni fara experienta sau fara nici un fel de informatie despre acest domeniu? Motivul? 8.9 milioane de dolari si o traditie bine p
usa la punct.

Calauzit de un astfel de rationament, imi caut motivatia si cauza in alta parte. Imi amintesc de familie si viitoarea sotie. Imi amintesc de vocea ei minunata si de chipul ei curat si frumos, iar atunci jur sa razbun acel timp si acei bani irositi pe acele pamanturi. Nu era corect si moral-obiectiv ca un cetatean strain sa fie concediat inainte de termen, fara preaviz si comunicat acest lucru la telefon. Avand acea scrisoare de concediere in mana, in care acestia recunosc datorita grabii, ca sunt un muncitor motivat-in-sine si constiincios (nu o data Mikko Rantanen trecea pe langa camp si privea un singur om cu o singura masina acolo, in mijlocul ploilor si frigului). Astfel, am intregit acea foaie cu o confesiune inregistrata din partea d-nilor Rantanen si Engman, in care acestia admit ca au gresit in multe privinte in ceea ce ma priveste, ba chiar mai mult, Rantanen se ofera in mod miraculos sa rupa acea foaie (probabil fusese instiintat de catre conducere ca facuse o mare
greseala). Cand le comunic faptul ca vor fi dati in judecata iar cazul mediatizat de catre mine personal, imi rad in nas si ofera o replica incriminanta: "Si ceilalti romani vor merge la presa, din partea noastra." Iar chipul d-lui Engman, slutit de orice trasatura morala, se chinuie sa faca cu ochiul.

Ziua urmatoare sunt constrans sa parasesc acel camping, datorita presiunii survenite din partea d-lui Engman ce ameninta ca nu va plati contul d-nului Persson, prietenul si confidentul meu. Imi ofer toata mancarea si lucrurile ce nu puteau fi transportate, gratis celorlalti romani (lucruri cu valoare de 500 de euro aproximativ, incluzand o undita si echipamente de pescuit). Sunt convins ca desi urma weekendul, cineva avea sa ma astepte in orasul Uppsala, aflat la 30 de km de Storvreta. Acest lucru este confirmat de 4-5 ori in acea zi, deoarece nu aveam o singura letcaie in buzunar. Pentru a dovedi acest lucru, exista un bilet tren-autobuz Lycksele-Uppsala in care este trecuta data si ora plecarii-ajungerii precum si politia din Uppsala ce este instiintata de mine, dupa 5 ceasuri de asteptare in acea gara. Engman, notase pe spatele biletului un numar de telefon, atribuit unei oarecare Brigitta, presupusa doamna din administratie, ce urma sa vina in gara din Uppsala pentru a ma
  transporta la sediu, unde avea sa mi se faca lichidarea. Dupa cinci ceasuri ma inarmez cu bagajele greoaie, cinci la numar, si pornesc incet spre Storvreta, locul unde se afla sediul companiei. Acest lucru se intampla dupa ce consumasem tot creditul de pe telefonul mobil pe un nenorocit de robot ce imi raspundea la numarul scris pe bilet. Fiind in roaming, tariful era 1 Euro/minut. Pentru a demonstra cheltuielile intreprinse pe telefonie, am cerut serviciului Vodafone eliberarea unei hartii cu numele apelate de catre numarul meu si cuantumul incarilor pe acel cont. Suma este de 159 Euro intr-o luna jumatate.

Cuprins de friguri, foame, sete, ajung dupa 12 ore in Storvreta. Urmatoarele zile ce sunt petrecute in asteptare sunt frante intre lesin si foame. In cele din urma, ziua de luni vine, iar lucrurile iau o intorsatura ironica, odata cu umilirea mea personala de catre Brigitta ce denunta acest incident ca fiind planuit de mine personal, cu o precizie de chirurg, si pierderea respectului de sine in fata amuzamentului provocat acestei "doamne" din corpul administrativ superior al companiei Jan Karlsson. Primesc o foaie de plata cu un numar de ore de doua ori mai mic decat cel muncit de mine si imi spune ca sunt norocos, deoarece sunt singurul care primesc 91 SEK per ora. Ceilalti au primit 30-31. Imi spune totodata ca daca doresc, pot continua sa lucrez pentru ei. Refuz politicos, argumentand ca mi-am pierdut orice incredere in spusele dumealor, iar ea se resemneaza grabita cu acel raspuns. Spre sfarsitul discutiei, enervat, o intreb daca pot continua sa lucrez pentru compania dum
nealor, iar ea imi raspunde scandalizata ca ei dau oameni afara in aceasta etapa deoarece lucrul e pe sfarsite. Zambesc putin surprins de schizofrenia acestui raspuns si ii raspund ca a fost inregistrata. Revoltata peste masura, incheie discutia cu "Eu nu sunt proasta…". Primisem 400 Euro.

Acesti bani mi-au ajuns exact pentru o saptamana in Stockholm. Aici serviciile cele mai elementare din gara centrala, autogara, costau peste un euro: toaleta- 1 euro, dusul – 6 euro, depozit bagaje – 5 euro x 3/24 h;ora internet (Sidewalk express) – 2 euro, ocazional, metroul si autobuzul cand ma indreptam catre periferie unde cautam de lucru. Am mers la o lista impresionanta de companii si firme, hoteluri si restaurante, porturi si ambarcatiuni. Nimeni nu avea nevoie de un muncitor ce nu stia suedeza bine. In putinul timp petrecut acolo invatasem suedeza la nivel conversational, dar timpul nu imi ingaduise mai mult. Trebuia sa iau o decizie. Adresandu-ma tuturor serviciilor cu caracter social, de la politie pana la consulatul si ambasada Romaniei si pretutindeni lovindu-ma cu un argument vicios, am realizat ca forta imi rezida doar in puterile proprii. Nimeni nu ma putea ajuta. Ziua eram coplesit de drumuri, mergand dintr-un capat in altul al Stockholmului, constient de fapt
ul ca in eventualitatea in care as fi gasit o slujba, nu exista acomodatie. Singura optiune era sa apelez la singurul prieten, Persson. Noaptea, dormeam in afara garii centrale si autogarii(pe timp de noapte, gara, autogara, statia de metrou, erau inchise in intervalul 00:30-05:00), prabusindu-ma intr-un colt obscur si rugandu-ma ca si dimineata urmatoare sa ma trezesc intreg. Surmenajul si conditiile vitrege de trai, vremea, si-au lasat amprenta murdara asupra imaginii mele despre mine si asupra sanatatii mele. Piciorul drept imi tulbura adeseori drumetiile, datorita efortului la care fusese expus in timpul lucrului pentru companie, prin dureri ametitoare rezultand in paraplegie. Devenisem un cersator cu amintirile altcuiva. Priveam retrospectiv si imi spuneam ce viata frumoasa trebuie sa fi avut acel individ.

Singuratatea mi-a fost curmata in momentul cand si-au facut aparitia alti doi colegi de lucru din cei 54. Fusesera concediati datorita leneviei, fiind platiti 90 de euro pentru 3 saptamani de lucru. Le-am examinat hartiile cu perplexitate. Unul dintre ei plangea
spunand ca nu avea bani nici sa ajunga acasa, iar acasa, o multime de datorii si o copila de cativa ani ce asteapta ca tatal sau sa ii aduca ceva din Suedia. Devenise un om sfarsit, irational, cu o stralucire salbatica in priviri. Voia sa isi vanda pasaportul africanilor ce le tot dadeau tarcoale. Ignorand orice forma de sfat din partea mea, am decis ca cel mai cuminte ar fi sa imi asigur o oarecare distanta. Lucrurile se precipita in momentul in care un alt roman ce isi face aparitia de prin alte tinuturi, Italia sau Spania, cu o cicatrice lunga pe fata de cutit, se alatura grupului nostru. Imi era teama pentru viata mea, deoarece eram singurul care avea bani asupra lui. In urma unei confruntari intre mine si acesta,
  este arestat si dus in custodia politiei, avand mai multe mandate pe capul lui in mai multe tari. Decid sa las in urma pe cei doi romani si sa ma intorc in camping, pentru rafuiala finala cu compania.

Revolta mea atinsese paroxismul. Contactez sindicatul odata ajuns in Kattisavan si incep demersurile pentru a instiinta opinia publica despre cele intamplate acolo. Doua posturi TV,cateva ziare si un post de radio de asemenea publica povestea mea. Fac cunoscuta oficial, situatia existenta in caminul din Romania, avand un parinte pensionat pe caz de boala si altul cu o stare de sanatare precara, aflat nu o data in concediu preoperatoriu. Incerc sa sensibilizez compania la doleantele mele, comunicand ca intentia mea este aceea de a nu produce un scandal sau sa irosesc timp pretios. Atitudinea companiei s-a dovedit a fi execrabila, neraspunzand decat ambiguu si fixand termene de negociere fictive cu sindicatul.

Intre timp, datorita mediatizarii cazului meu, o alta companie pentru care Jan Karlsson lucra in subantrepriza, membra a unui concern international, nevoind sa fie asociata cu dementa si morbiditatea administratiei Karlsson, decide sa ma ajute. Imi comunica faptul ca ma vor suporta in aceste demersuri, deoarece au banuit care sunt caile folosite de aceasta companie in tentativa de a face un profit cat mai mare, dar nu au existat niciodata dovezi, deoarece nimeni nu a indraznit sa faca un pas in fata si sa spuna lucrurilor pe nume. Examinand hartiile prezentate de catre mine, precum si celelalte dovezi, compania a sistat orice serviciu si orice plata catre firma Karlsson Skog, mai mult, a trimis un corp de contabili sa investigheze mai amanuntit statele de plata ale muncitorilor. Intre timp, am fost angajat de catre aceasta firma (H.) in continuarea in campurile forestiere, in defrisare.

Castigand suficienti bani astfel incat sa imi platesc datoriile catre Rolf Persson, in al carui camping revenisem si care imi redeschisese contul personal pentru a putea face cumparaturi, dar si sa acopar partial costul biletului inapoi acasa, am decis pe data de 24.09.2008 sa ma intorc acasa.

Astfel, am pierdut 2000 de euro, am parasit un serviciu bine platit de Sales Manager, mi-am compromis anul universitar si in prezent am primit instiintare de executare silita din partea unui serviciu de asigurare bancara. Aditional, figurez in biroul de credit deoarece nu am reusit sa platesc in timp utile datoriile fata de banca. Echilibrul si armonia familiala si sociala au fost frante, in locul lor instaurandu-se nesiguranta, anxietatea si discordia.

Pentru tot ce am enuntat anterior, exista dovezi obiective, sperand ca aceasta companie sa plateasca nu numai mie personal, ci si celorlalti care au avut parte de un tratament similar, companie ce in loc de deontologie, inalta tinuta morala si transparenta, a instaurat un regim de sclavagism modern, intuit de comisia europeana si mentionat in articolele supletive, o companie ce a violat demnitatea, integritatea si drepturile elementare ale oamenilor ce au avut nefericita oportunitate de a colabora cu aceasta.

Comentariu sosit la Suedia.se aici :

http://suedia.se/?c=1267#7831

UN MEDICA IN ROMANIA CASTIGA 300 EURO ASLARIU IN MANA CU INCULTURA ROMANULUI ADICA BISERICISME SPPPAGA INCA 1500 EURO DE I IN TOTL 1800 EURO PAI FRATILOR  asta inseamna 90 milioane asa ca ce ofera suedezi 6000 euro inpozitabili adica in mana doar 300 euro din care platesti chiria si viata foarte scupa din suedia ramai in mana tot cu 200 de euro unde este afacerea plus ca te mai trimit 6 luni la studii pe care le vei platii si vei da examene iar daca nu le ei te dau afara astea nu se joaca a si asa abea dupa 2 ani iti dau licenta de libera practica pana atunci te vrajesc u birocratie practica voluntariat etc si vei lucra defapt 2 ani minim ca medic rezident desi esti specialist  iar astea fac contracte doar pe 6 luni maxim 2 ani ca medie 1 an si dupa care daca nu esti profitabil unn sut in ccccc a si orele suplimentare nu ti le platesc si vei munci si sanbata si duminica iti vor da doar 2 zile libere pe luna si asta daca le ceri binenteles ca ti le vor scadea din salari de sc
azut scad de dat nu dau. Este o mare teapa

Almtunas jättesponsor har gått i konkurs:"Dags för andra företag att

www.unt.se/…/almtunas-jaumlttesponsor-har-garin…  Translate this page

Dec 12, 2008 – Almtunaordföranden Jan Karlssons privata bolag Jan Karlsson Skog AB, som gått in med mångmiljonbelopp i klubben de senaste åren, har

Stora konkurrenter i konkurser! – Svensk Skogsservice AB

www.svenskskogsservice.se/index.php?pageID…  Translate this page

Både Jan Karlsson Skog AB och Lantz Skogsvård AB har under den senaste 7 Frågan är nu vad detta får för konsekvenser i skogsvårdsbranchen? Det man

5 COMENTARII

  1. Sal,si eu am contactat pe acest individ care sa dat drept Alexandru pentru a lucra in domeniul agriculturii in Norvegia pe 3500 E/luna cu cazarea asigurata.I am trimis copiile dupa buletine gasca noastra fiind de 4 ptc atat ceruse el dupa care mi a trimis un mail sa i viram in contul acesta…
    NUME BENEFICIAR-VICTOR MANUEL GIL GIL
    NUMELE BANCII-LA CAIXA
    IBAN-ES92 2100 2094 3701 0048 6646
    SWIFT-CAIXESBBXXX
    ADRESA BANCA:AVDA. DEL MEDITERRANEO,CARRERA DEL PERU NR.250,C.P. 04006,ORAS ALMERIA,TARA SPANIA.
    ADRESA BENEFICIAR: CTRA. ALHADRA,218 04009,ALMERIA .
    …fiecare cate 70E pentru procesarea actelor iar el dupa sa ne trimita biletele de avion.
    Sceptic am fost atunci cand el ma suna din Norvegia cu nr acesta 004752972077 iar contul este in Spania iar firma din Norvegia este OSLO SKINNAUKSJONER SL care nu are nici o treaba cu agricultura ci cu licitatii piele de jder pentru firmele care fac blanuri =)) in fine aceasta retinere m a pus sa caut pe net numele beneficiarului cat si a firmei si sa ajung la concl.uzia ca este o mare teapa.

  2. Popo…nu mai exagera in halu ăsta cu povestea asta explicată academic de tine…ai spus si adevăruri, dar si umflaturi si exagerări

  3. Are dreptate Bogdan, este o mare teapa, acelasi individ era si in cazul meu, avea un nr de Norvegia 0047-81503083, si un telefon cu prefix 0359….telefon din romania restul nu mai stiu
    si eu am intrat in banuieli cand trebuia sa transfer intr-un cont din Spania 60 de euro, pentru Victor Mauel Gil Gil ,ca un avocat sa-mi faca sedere tocmai in Norvegia…si pe urma sa astept ziua indicata de ei sa vina autobuzul si sa ma duca pe gratis in Norvegia, unde vom fi cazati in apartamente de 1-2 persoane si salar de 3000-3500 euro in ceva depozit…

Lasă un răspuns