USAID și Guvernul Suediei s-au angajat să susțină eforturile Moldovei de a promova o economie puternică. Suportul tehnic ajunge la 21 milioane de dolari

0
1710

Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernul Suediei, prin Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida), au semnat un Acord de cooperare pentru o perioadă de patru ani, în scopul implementării în comun a Proiectului de Competitivitate din Moldova. Înțelegerea între cei doi donatori a fost semnată în data de 19 decembrie 2016 și marchează consolidarea eforturilor celor două agenții de asistență tehnică în jurul unei agende comune pentru sporirea competitivității unor industrii principale ale economiei naționale.

Potrivit textului Acordului cele două instituții se angajează să susțină eforturile Republicii Moldova de a promova o economie puternică, diversificată și orientată spre export, contribuind la creșterea competitivității în sectoare economice cheie. Suportul tehnic oferit prin Proiectul de Competitivitate se ridică la suma de  21.7 milioane de dolari SUA finanțare nerambursabilă, din care 16.7 milioane vor fi finanțate de USAID, iar 5 milioane de Guvernul Suediei (Sida).
James D. Pettit, Ambasador al SUA în Republica Moldova: „Semnarea Acordului dintre USAID și Guvernul Suediei pentru implementarea activităților desfășurate de Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova este un exemplu de cooperare a donatorilor străini pentru realizarea durabilă a obiectivelor comune. Proiectul se aliniază la strategiile și obiectivele reformelor din Republica Moldova și va contribui direct la realizarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA).


mai mult la :  unimedia.info

Lasă un răspuns