Titlu de Excelenţă pentru un preot luteran din Suedia care a ajutat Aradul

0
2027


Un preot luteran din Suedia a primit, duminică, Titlul de Excelență din partea municipalității, pentru „activitățile sociale desfășurate în municipiul Arad“.
Preotul luteran Lars T. Garenberg a primit distincția la sfârșitul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Sânicolaul Mic, unde a fost prezent și Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.
Primarul i-a înmânat preotului luteran titlul, iar din partea parohiei din Sânicolaul Mic, preotul luteran a primit o icoană și un buchet de flori.
Decernarea Titlului de Excelență s-a făcut mai repede deoa­rece Lars T. Garenberg nu va fi prezent în Arad, vineri, când este programată ședința festivă a Consiliului Local Municipal.
Conform Hotărârii Consiliului Local Municipal Arad privind conferirea unor titluri și distincții cu prilejul Zilelor Aradului, Lars T. Garenberg este preot luteran în Suedia și a absolvit Universitatea din Land în anul 1974.
În urmă cu 15 ani a început să desfășoare numeroase acțiuni de caritate în municipiul Arad.
 
Titlu de Excelenţă pentru un preot luteran din Suedia care a

Lasă un răspuns