Cum i-a ajutat Suedia pe nazişti să cucerească Norvegia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

0
2725

O nouă carte dezvăluie cum autorităţile suedeze au ajutat armata nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial să învingă armata norvegiană, informează Daily Mail.

Potrivit cărţii "Blodsporet", Suedia a permis germanilor să folosească sistemul de căi ferate pentru a transporta militari şi arme pentru bătălia de la Narvik din 1940. Jurnalistul Espen Eidum a petrecut trei ani în Norvegia, căutând în arhive documente care să explice cum au reuşit naziştii să câştige o luptă care se anunţa pierdută şi în urma căreia au ocupat întreaga ţară.

Autorul povesteşte cum liderul nazist, Adolf Hitler, a cerut personal permisiunea de a folosi căile ferate pentru a trimite trei trenuri cu "ajutoare medicale", iar liderii suedezi şi-au minţit vecinii spunând că nu au aprobat cererea germanilor. Acest fapt a condus la pierderea bătăliei atât de partea Norgvegiei, cât şi de partea Marii Britanii, care a încercat să ajute, Hitler trimiţând, de fapt, militari înarmaţi.

"Pentru fiecare presupus medic sau asistent, în trenuri erau 17 infanterişti. Un raport trimis de autorităţile suedeze în Berlin, care au urmărit debarcarea oamenilor din trenuri, arată că, în principiu, ei ştiau de intenţiile lui Hitler şi că vagoanele erau folosite pentru a aduce noi trupe de luptă", a spus Eidum.

Pe lângă militari, în trenuri au mai fost aduse şi mitraliere puternice, muniţie şi echipamente de alimentare.

În aceeaşi carte, jurnalistul a publicat şi o scrisoare trimisă de prim-ministrul norvegian de atunci, Johan Nygaardsvold, în care îi cerea trimisului său la Stockholm să-i transmită premierului suedez, Per Albin Hansson, furia sa. "Nu e nimic, nimic ce urăsc atât de tare cum urăsc abandonul sălbatic al Suediei", i-a scris norvegianul, potrivit cărţii.

Cum i-a ajutat Suedia pe nazişti să cucerească Norvegia în timpul

Lasă un răspuns