Coroana suedeza este pe cale sa devina "noul franc elvetian" pentru investitori – analiza

0
4818


Coroana suedeză este pe cale să devină "noul franc elveţian" pentru investitorii care caută câştiguri mai mari în aceleaşi condiţii de siguranţă, garantate în acest caz de creşterea economică, excedentul balanţei comerciale şi trendul descendent al gradului de îndatorare a guvernului.

Coroana suedeză este din luna iunie cel mai bun performer într-un coş de valute de pe pieţele dezvoltate, înregistrând un avans de 3%, aproximativ dublu faţă de creşterea coroanei norvegiene, potrivit unei analize Bloomberg.

Analiştii estimează că economia Suediei va creşte în acest an cu 1,2%, în pofida contracţiei din zona euro.

Producătorul de autocamioane Scania, unul dintre marii exportatori suedezi, a anunţat că va continua să-şi majoreze capacitatea de producţie în pofida aprecierii monedei.

Analiştii şi-au majorat estimările privind cursul coroanei suedeze faţă de dolar cu aproximativ 8% în ultimele trei luni, după ce banca centrală de la Stockholm a anunţat că nu vede niciun motiv pentru o intervenţie în sensul încetinirii avansului monedei.

În paralel, dolarul a fost împins în jos în ultimele săptămâni de noua rundă de relaxare cantitativă declanşată de către Rezerva Federală a Statelor Unite, care încearcă să combată şomajul şi să stimuleze economia prin injecţii masive de lichiditate în economie.

"Coroana poate merge mult mai departe. Suedia are vântul în spate, pentru că Bernanke depreciază dolarul, iar traumele Europei continuă", comentează pentru Bloomberg un analist newyorkez care estimează că moneda suedeză se va aprecia cu 3,5% până la sfârşitul lunii noiembrie, la 6,35 coroane pentru un dolar.

Luni, coroana se tranzacţionează la New York la 6,5723 coroane/dolar, faţă de 7,3285 coroane/dolar la începutul lunii iunie, când a atins, de altfel, minimul acestui an.

Faţă de euro, coroana s-a depreciat luni cu 0,4%, la 8,4732 coroane/euro, după ce a câştigat săptămâna trecută 0,9%.

Asemenea francului elveţian, coroana suedeză beneficiază de pe urma unei economii solide, excedentul de cont curent asigurând independenţa guvernului de capitalul străin. Totuşi, în Elveţia, banca centrală limitează aprecierea francului prin impunerea unui plafon la 1,2 franci/euro, astfel că randamentul oferit de franc este insuficient pentru unii investitori. Plafonul este în vigoare din septembrie 2011 şi nu a fost modificat în această perioadă.

…. Coroana suedeza este pe cale sa devina "noul franc elvetian" pentru investitori – analiza

Lasă un răspuns