Atletism: Romania participa, cu 18 sportivi (12 fete si 6 baieti), la CE de la Goteborg

0
2459

Miercuri, după 4 ore şi jumătate de la decolarea de pe Aeroportul Henri Coandă, cu o escală la Munchen, lotul celor 18 sportivi români (12 fete şi 6 băieţi) a sosit la Goteborg, gazda Campionatelor europene de atletism indoor, având drept obiectiv stabilit de Federaţia română de atletism cucerirea unei medalii şi 3 clasări pe locurile 4-6.

De altfel, la ediţia precedentă a competiţiei, cea de la Paris, din 2011, s-a obţinut tot o medalie, prin Marian Oprea, bronz la triplusalt, vicecampionul olimpic ce la Atena, din 2004, făcând şi acum parte din echipa pentru Europene.

Sportivii şi restul delegaţiei sunt cazaţi la Gothia Towers Hotel, o clădire spectaculoasă, alcătuită din 2 turnuri, cu 703 camere şi apartamente. Hotelul se află foarte aproape de Scandinavium Arena, sala de 12.044 locuri (capacitate maximă, când este amenajată pentru meciurile de handbal şi hochei pe gheaţă). Construită între 1969 şi 1971, fiind inaugurată pe 18 mai 1971, când oraşul a sărbătorit 350 de ani de la înfiinţare, Scandinavium Arena a fost refăcută în anii 2001 şi 2006, găzduind de-a lungul anilor Campionate mondiale şi europene de patinaj artistic, de hochei pe gheaţă, finala Cupei Davis, Mondiale şi Europene de handbal, un adevărat templu al sportului modern.

mai mult la :

…  Atletism: Romania participa, cu 18 sportivi (12 fete si 6 baieti), la CE de la Goteborg

Lasă un răspuns